Vârsta - aspecte reversibile şi ireversibile
Vârsta reprezintă una dintre variabilele demografice în funcţie de care se pot grupa membrii unei comunităţi.Vârsta este defintă ca timpul scurs de la naşterea unei fiinţe până la un anumit moment din viaţa ei, exprimat în numărul de ani (luni, zile). Aceasta este vârsta cronologică, cea care are relevanţă în analiza demografică. În funcţie de acest criteriu, o persoană poate fi încadrată în grupa de vârstă corespunzătoare anului naşterii, dar şi în grupe mult mai mari, agregate, respectiv grupa vîrstei tinere (0-15 ani), adulte (15-64) sau vârstnice (peste 60 sau 65 ani, numită adesea şi ”vârsta a treia”). Creşterea duratei medii de viaţă şi a numărului persoanelor vârstnice a facut necesară în ultima vreme o detaliere a acestei ultime grupe, vorbindu-se de bătrânii tineri (young-old), între 65 şi 75 de ani care, în principiu, prezintă cele mai mici afectări ale funcţiilor şi performanţelor; bătrânii mijlocii sau de mijloc ( middle-old), între 75 şi 85 de ani, şi bătrânii bătrâni (old-old), cu vârsta peste 85 de ani. Această clasificare bazată pe vârsta cronologică integrează implicit aspecte ale vârstei biologice, fără însă a exista o corespondenţă strictă între cele două tipuri de vîrstă, pentru simplul fapt că nu toţi oamenii îmbătrânesc în acelaşi ritm şi cu aceleaşi efecte asupra funcţionării organismului biologic. Astfel, vârsta biologică reprezintă starea fizică şi fiziologică a organismului şi organelor care îl compun, acestea suferind treptat un proces de maturizare şi apoi de îmbătrânire. Este clar că incidenţa bolilor şi dizabilităţilor creşte dramatic la bătrânii medii şi mai ales la bătrânii vârstei a patra, de la 75 ani în sus (sau peste 80 ani) (Dumitru, 2006).
Vârsta socială se referă la rolul sau statutul pe care o persoană îl are în raport cu ceilalţi membri ai comunităţii. Acest lucru poartă marca unei puternice influenţe de ordin istoric, legat fiind de tradiţia şi obiceiurile culturale ale grupului. Vârsta socială se exprimă prin atribute de tipul părinte, bunic, pensionar, ucenic, licean, etc. Tranziţia de la un statut social la altul poate fi uneori dificilă şi greu asumată. Această dificultate are legătură, într-o anumită măsură, cu vârsta psihologică. Aceasta este reprezentată de capacităţile mentale pe care o persoana le poate mobiliza ca răspuns la schimbarea mediului. Ea include memoria, dar şi părerea faţă de sine, comportamentul şi motivaţiile în raport cu cei din jur, modul de raportare la viitor. Astfel, o persoană considerată în vîrstă din punct de vedere cronologic, poate fi, de fapt, mult mai tânără din punct de vedere social, dacă rămâne în activitate o perioadă mai lungă de timp, şi chiar de-a dreptul tânără din punct de vedere pshihologic, dacă atitudinile şi comportamentul său relevă adaptabilitate şi dinamică spirituală.
Toate aceste vârste vizează individualitatea umană, sensul îmbătrânirii fiind în această situaţie unul ireversibil.
La nivelul unei populaţii lucrurile au, însă, o cu totul altă semnificaţie. Proporţia vârstnicilor în totul populaţiei este un instrument de caracterizare demografică generală, comunitatea respectivă putând fi apreciată ca: tânără (când ponderea vârstnicilor din cadrul ei este sub 7%), în curs de îmbătrânire (vârstnicii reprezintă 7-14%), îmbătrânită (14-21%) şi hiperîmbătrânită (peste 21%) (Coulmas, 2007). Îmbătrânirea demografică este, în acest caz, un proces variabil, respectiv reversibil, el depinzând de jocul celorlalţi factori şi fenomene demografice.
Creşterea ponderii populaţiei vârstnice induce o serie de aspecte legate de nevoile specifice, petrecerea timpului liber şi recreere, locuinţe şi condiţii de trai, problemele de sănătate şi riscul de abuz asupra persoanelor în vârstă. Creşterea rapidă a proporţiei „celor mai în vârstă dintre vârstnici” are de asemenea o importanţă specială în termeni de politici publice, deoarece acest segment de vârstă, din cauza degradării fireşti a stării de sănatate, reclamă îngrijiri specializate şi individualizate pe termen lung.
Multe dintre ţările care au ajuns deja în etapa unei hiperîmbătrîniri demografice etalează mai multe tipuri de răspuns şi de activităţi care vizează persoanele vârstnice. După mărimea segmentului de populaţie cu care interferă aceste activităţi s-au cristalizat mai multe direcţii.
”Silver economy” sau adaptarea economică a societăţii
Modul cel mai amplu şi cu cel mai mare impact prin care creşterea segmentului vârstnic îşi face simţită prezenţa în societate are o importantă dimensiune economică şi este reflectată în structura consumului. Termenul "economie de argint" a început să fie frecvent folosit, mai ales în mediul european de cercetare, în urma conferinţei din februarie 2005, de la Bonn, intitulată chiar "Economia de argint în Europa". Sintagma sugerează oportunităţile privind calitatea vieţii, creşterea economică şi competitivitatea generate de producerea / furnizarea produselor / serviciilor orientate către populaţia în vârstă. În completare ; acesteia se adauga ”economia albă " care se referă la acele produse, servicii şi activităţi legate de asistenţă medicală şi îngrijire a persoanelor cu handicap şi a persoanelor în vârstă (inclusiv dependente) (OECD, 2012). Combinată cu un număr tot mai mare de persoane/familii fără urmaşi, fenomenul îmbătrânirii /hiperîmbătrânirii demografice creează o cerere masivă pe piaţa de servicii de îngrijire a celor vârstnici. Această cerere atinge mai multe paliere, de la servicii de menaj, consiliere financiară sau juridică şi până la asistenţă emoţională. O categorie în creştere o reprezintă vârstnicii instruiţi şi cu venituri ridicate care solicită servicii de divertisment, turism, sport şi agrement. În aceste condiţii, configuraţia economiei în ansamblul ei urmează să se reaşeze continuu în următoarele decenii.
Căminele pentru persoane vârstnice
Pe un palier mai restrâns din punctul de vedere al numărului de persoane vizate, dar fiind totodată şi cea mai cunoscută şi mai veche formă de răspuns instituţional al societăţii la nevoile specifice ale persoanelor vârstnice, se situează căminele. Deoarece există o mare varietate de forme şi denumiri pentru aceste aşezăminte, comparaţiile de ordin cantitativ sunt relativ greu de realizat. Spre exemplificare, Franţa, una dintre ţările europene cu cele mai ridicate speranţă de viaţă din Europa, deţine în jur de 111.000 cămine (INSEE, France, 2013), în timp ce Belgia raportează aproximativ 135.000 paturi în instituţii de protecţie a vârstnicilor (INAMI, Belgique, 2012), iar în România funcţionează în acest moment circa 500 de cămine pentru persoane vîrstnice. Problematica legată de multiplicarea şi funcţionarea acestor instituţii este amplă, iar modalităţile de abordare conectează o mare varietate de tehnicieni.
Violeta Puşcaşu
U3A Liège – o mică industrie socială
Universitatea vârstei a treia din Liège este un exemplu pe care l-am cunoscut direct. Creată în 1976 (primul val european de U3A), la iniţiativa conjugată a unui politician de marcă, Edouard Close, membru al partidului socialist belgian, al rectorului universităţii din Liège de la acea vreme şi al şefului CPAS , universitatea pentru vârsta a treia devine rapid o structură dinamică ale cărei activităţi săptămânale reunesc cursuri de limbi străine, animaţie artistică, activităţi sportive şi voiaje. Dupa 40 de ani de la înfiinţare şi după un parcurs sinuos sub aspectul spaţiilor pe care le ocupa, al numărului de membri şi al imaginii generale în rândul acestora şi nu numai, U3A Liège este cea mai puternică asociatie de acest tip din Belgia şi printre cele mai puternice din Europa !
Orgnizată ca asociaţie fără scop lucrativ (ASBL), formă juridică de asociere de drept privat, U3A Liege numără în prezent aproape 3500 de membri. În discuţia avută cu preşedintele, Daniel Vandijck, acesta a reiterat faptul ca apelativul ”universitate” pe care continuă să îl folosească asociaţia se bazează pe etimologia cuvântului, respectiv sensul larg al rădăcinii termenului ”universal”, semnificând deschiderea către toţi, şi nu pe sensul restrans al acestuia, cel de academie.
Activităţile de formare acoperă o paletă extem de diversă, de la artă, literatură, istorie şi filosofie, la ştiinţe umaniste şi politice, cursuri de limbi străine, tehnici diverse (informatică, desen, pictură, fotografie,...) şi evident sport. Lista ofertei educaţionale se actualizează regulat, la începutul anului şcolar, în funcţie de propunerile membrilor sau ale intervenanţilor/ profesorilor.
Studenţii sunt persoane cu vârsta minimă de 50 de ani, fără să existe însă condiţii minime de studii, cu excepţia cursurilor care se întind pe mai mulţi ani (accesul la cursurile din anii superiori poate fi condiţionat de parcurgerea anilor pregătitori).
Dacă organizarea activităţii de învăţare copiază modelul universitar clasic cu orare, module, şi examane finale, în schimb celelalte activităţi complementare amintesc mult mai direct de natura versatilă a oricărei ascociaţii cu scop social şi cultural. Astfel, în programul anual se regasesc activităţi de petrecere a timpului liber, spectacole, reuniuni, călătorii şi drumeţii, petreceri şi aniversări, întâlniri la cafeteria universităţii.
Asociaţia U3A Liege are un jurnal periodic şi un site internet propriu prin care realizează informarea membrilor sai.
Viaţa comunităţii universitare este extrem de vie, toţi cei cu care am purtat dialoguri folosind pe parcursul discuţiei la cel putin unul dintre urmatoarele concepte – socializare, tinereţe, dinamism, sănătate mentală, prietenii.
U3A Toulouse
Leagăn al primei universităţi pentru persoane vârstnice, U3A Toulouse numără astăzi aproximativ 800 de studenţi seniori. Profesorul François Vellas, director al acestei structuri a explicat delegaţiei găleţene formată din prof.univ.dr. F. Tudor şi subsemnata că statutul U3A în cadrul Universităţii de Știinţe Sociale este echivalent unei facultăţi. Caracteristica principală o constituie păstrarea unui nivel academic ridicat şi al conectivităţii cu toate serviciile din cadrul universităţii.
UTL Metz
Deşi croită după acelaşi tipar franţuzesc, ”Universitatea timpului liber” (UTL) din Metz oferă astăzi un model uşor diferit de omoloagele sale, în sensul că este deschisă tuturor doritorilor de cunoaştere, indiferent de vârstă, fapt reflectat în denumirea sa. În schimbul unei taxe anuale (gratuitate totuşi pentru studenţi, şomeri şi personalul propriu al universităţii), cei însetaţi de cultură pot participa la activităţile propuse la începutul fiecărui semestru. Paleta este impresionantă – muzică, latină, greaca veche/clasică, lectură, critică de artă, medicină, inginerie, etc. A doua particularitate o reprezintă filialele deschise în coroana aglomeraţiei messine – la Saint-Avold, Thionville, Sarreguemines – care preiau şi multiplică la o scară mai redusă programul derulat la Metz.